Bine ați venit pe site-ul meu

Ce ofer? O poveste,simple trairi prin care poti trece si tu, care te ai simtit vreodata ranit,neintelegand de ce ti se intampla atatea,de ce tie? Ai fost vreodata asa "plin"? Incat sa vrei sa te descarci,dar cum sa o faci? Nu vrei sa incarci si pe altii,sau iti este frica sa nu fii inteles corect. Poate esti parinte,cu familie,poate esti adolescent,sau un simplu om,viata tuturor poate avea multe asemanari,pana la urma,toti avem un rost prin care il indeplinim prin trecerea unor greutati. 

Soarele rasarise,era o dimineata tarzie,urletele rasunau peste tot in casa,somnorosa imi alung cersaful de pe trup,nedumerita imi ridic bretonul de pe ochii,stiam cine se cearta,stiam motivul,trebuia sa fiu obisnuita,ar fi trebuit sa nu ma trezeasca monotonul sunet al vocilor ridicate. Dar ciudat pe mine ma turmenta,m-am ridicat si m-am pus cu capul pe genunchi, tinandu-mi urechile acoperite cu pumnii,auzeam totul asa tare,chiar daca tipetele veneau din doua camere distanta,ma leganam in fata si in spate,si urlam ca un mut,repetandu-mi ca se va termina,ma voi trezi,trebuie sa ma trezesc,vreau acasa!...Ciudat era faptul ca eram acasa,dintr-o data linistea se lasa,ridic usor capul,speriata de parca urma sa fiu dusa la moarte,ma uit furisand ochii prin crapatura usii care uitsera sa o inchida,vad o umbra apropiinduse,o recunosteam,stiam ca e ea,dar totusi imi era frica. Ma intind inapoi in pat stergandu-mi lacrimile,sa nu observe ca eram treaza,inchid ochii,o simt cum se aseaza pe pat,plangea,nu era o noutate sa o vad plangand,dar ma durea,vroiam sa ma ridic sa o iau in brate si sa ii spun ca va fi bine,dar eram satula sa mint,incat stateam in patul meu cu chipul acoperit de o portiune a cersafului,imi cadeau lacrimi si incercam sa ii fiu alaturi dar nu stiam cum,nici macar nu o mai cunosteam asa bine,nu intelegeam ce se intampla,vroiam doar sa merg acasa,da....aceea casa,muntii mei,bizarele jucarii care le cream cu cea mai buna prietena,peisajele mele verzi,dar nimeni nu m-ar m-ai fi dus acasa,era o condamnare pentru mine. Asta erau diminetile care mi le amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri,toate detaliile,cum era imbracata mama,aceea camasuta albastra care o facea sa para un inger,parul ei saten cum ii atingea umerii,acel chip nemachiat si obosit de la atata munca,dar cu toate astea avea o frumusete rara,imi amintesc parul scurt al tatalu.... castaniu ,si ochii albastrii ca cerul,incercanati,disperati,dar care mereu erau luminati cand ma priveau. De atunci am ramas cu aceste sechele,inca ii aud tipand cand cineva ridica tonul la mine,mi se face frica,incep sa tremur,fiindca imi amintesc ce sa intamplat apoi,si mi se face groaza,nu am trecut niciodata peste,fiindca port in mine consecintele acestei vieti de familie,nimeni nu m-ar putea face sa uit,fiindca mereu imi va aparea amintirea doar privindu-ma in oglinda. Multi copii nu au avut familie, multi nici macar nu i-au vazut macar  odata tinandu-se de mana,multi nu i-au vazut niciodata la chip, eu am avut norocul sa ii vad,am avut chiar si un Craciun cu ei,m-ai aveam si doua poze din acel an,dar nu le am pastrat,fiindca prefer sa mi-l amintesc cum doar eu l-as fi putut imagina,ca am fost fericiti,am facut bradul impreuna,i-am vazut pe ai mei cum se strangeau in brate,atmosfera era de iubire,chiar daca stiu ca nu era asa,in acea poza mama incerca sa zambeasca chiar daca nu prea ii reusea,stiu ca a fost si o imbratisare dar oricat ar fi incercat sa faca sa cred ca se iubesc,parca fusese o imbratisare de adio,vedeam asta in ochii lor, asa a si fost.

Acum,cand imbratisez pe cineva,incerc sa ii caut privirea,cautand privirea aia plina de iubire,cea pe care o port eu in ochii mei,cautand familia in cineva care sa imi arate ce inseamna si cum se manifesta ea in suflet. Parintii acum, ca anii au trecut,m-ar judeca daca ar citi aceste versuri,a fost greu. Au luptat ambii pentru mine dar nici unul cu mine. Acum in prezent la fel, am gasit mii de persoane care au vrut sa lupte pentru mine,dar nu au luptat impreuna cu mine,este o diferenta,au fost care au incercat dar ca restul au cedat.




Dornica de viata